Ghiocelul (Galanthus L.)

Ghiocelul (Galanthus L.) este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii.

Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus nivalis).

Ghioceii nu trebuie confundați cu două plante asemănătoare, lușca (Leucojum vernum) și ghiocelul bogat (Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari și au toate cele șase petale de aceeași mărime, deși unele specii de Galanthus au segmentele interioare de aceeași mărime cu cele exterioare.Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de 15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție de specie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară.Răspândirea se face prin bulbi, fie prin diviziunea atentă a lor când planta este matură, fie prin mutare când planta este în hibernare, imediat după ce frunzele se ofilesc; se poate răspândi și prin semințe.

Există numeroase varietăți de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus 'Flore Pleno'), care diferă în principiu prin mărime și floare și prin perioada de înflorire cu flori duble. anunta sosirea primaverii.

Lăcrămioarea

Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o specie de plante erbacee, perene prin rizom, încadrate în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Anterior, planta se afla în familia Liliaceae sau Convallariaceae. Mai este denumită și mărgăritar, dumbrăvioară, clopoțele sau iarba Sfântului Gheorghe.

Există trei subspecii care au fost considerate specii diferite de unii botaniști:

*Convallaria majalis var. keiskei - în China și Japonia, cu fructe roșii și flori în formă de castron.

*Convallaria majalis var. majalis - în Eurasia, cu petalele albe.

*Convallaria majalis var. montana - în SUA, cu o dungă verde pe nervura principală a petalelor florilor.Tulpina este înaltă de 15-25 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervatură arcuată. La capătul tulpinii se află o inflorescență simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens și plăcut mirositoare. Fructele sunt bace sferice, de un roșu aprins.Poate fi întâlnită în păduri de foioase, tufărișuri, lunci, regiuni deluroase și de câmpie din Europa, nordul Asiei și America de Nord.

Planta preferă umbra parțială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuști pot forma un covor. Sunt de efect în zone umbrite, unde puține alte plante cresc. Are nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească.Principalele substanțe active sunt :

glicozide toxicecu acțiune cardiotonică: convaloatoxină, convalozidă, convaltoxol

saponozide: convalarină, convalamarină

acizi diverși

esențe parfumate

carbonat de calciu

mici cantități de ulei volatil sunt prezente în flori.Infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se pot folosi numai sub control medical pentru tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și amețelilor, având totodată și efecte diuretice. Orice autoterapie este contraindicată, planta fiind extrem de toxică.

Orhideele (Orchidaceae)

Astăzi orhideele exotice pot fi găsite in orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din habitatul lor natural. Mentalitatea modernă de a beneficia zilnic de lucruri create artificial influențează și domeniul orhideelor: majoritatea oamenilor preferă hibrizi creați în laboratoare pe criteriul aspectului comercial și nici nu se gândesc la faptul că natura a creat perfecțiuni pe alte criterii. 

Ne îndreptăm cu pași rapizi spre capcana creării unei lumi paralele, uitănd de unde provenim: din natură. Datorită tehnologiei genetice ne putem "bucura" de orhidee artificial create ca ființe vii în locul celor oferite de mama natură.In cresterea lor trebuie sa se tina cont de anumite lucruri pentru a beneficia de toata frumusetea lor. Astfel, pe parcursul perioadei de vegetatie activa, orhideele trebuie fertilizate de doua ori pe luna pentru a le asigura o crestere optima.

Orhideele au devenit o pasiune pentru mulți entuziaști care au format chiar și cluburi care se ocupă cu creșterea plantelor, protecția lor și organizarea de întâlniri și expoziții.     Îngrijirea:  Transplantarea, care se face la interval de 2-4 ani, este determinată de degradarea substratului ca urmare a udărilor la care este supus ce antrenează tașarea lui; în această situație rădăcinile nu au aer și nu pot respira. Îngrășămintele se aplică la orhidee numai dacă este asigurată lumina corespunzătoare, căldura și apa la nivelul solicitat de specie.

În timpul sezonului rece, fertilizarea se întrerupe total la speciile de orhidee care sunt în repaus sau se rărește (o data pe lună) în concordanță cu diminuarea proceselor de creștere și evident a udărilor.    Boli și daunatori:

Virozele se manifestă pe frunze sub formă de pete neregulate sau dungi, la început galbene, care apoi evoluează spre necrozare; pentru prevenirea virozelor se recomandă distrugerea insectelor care sunt vectorii bolii și sterilizarea uneltelor cu care se lucrează, cu o soluție naturală de fosfat trisodic sau apă de var cu un pH foarte ridicat.

Putregaiurile negre sunt larg răspândite; simptomele apara la baza plantei și pe rădăcini, părțile atacate înnegrindu-se, prezentând adesea o margine galbenă; tăierea părților atacate și tratarea cu fungicide sunt absolut necesare.

Putregaiurile bacteriene se manifestă prin apariția de pustule mari pe frunze, urmate de un putregai moale pe toată suprafata lor; trebuie tăiate imediat părțile atinse de boală pentru a se evita contaminarea plantelor vecine, iar pe tăieturi se aplică o pudra de hidroxid de cupru. Se scade ușor temperatura și umiditatea relativă pentru a se diminua extinderea bolii.

Lapte Demachiant Cu Castravete

Lapte demachiant cu castravete - cosmetice naturale Laptele de castravete împrospătează și tonifică pielea matură, eliberând-o de impuritățile zilei și pregătind-o pentru restul îngrijirilor.

 Ingrediente: 1/2 castravete, 40 ml apă de trandafir și 30 ml glicerină. Se rade castravetele pe răzătoarea fină și se stoarce zeama împreună cu celelalte ingrediente într-o sticlă închisă la culoare, se agită bine și se păstrează la rece. Se va folosi în decursul unei săptămâni.

Mușețel (Matricaria chamomilla)

Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o inăltime între 20 și 60 cm. și mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine conic și gol la interior, ceea ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile recoltate de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În țara noastră are o mare arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile nisipoase ușoare.Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a doua uară în septembrie.

 Momentul cel mai prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea înflorescențelor au petalele marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire, florile au cel mai mare conținut în ulei esențial. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai pe timp însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iunie.Antiinflamatoare,

antiseptice,

analgezice,

antihistaminice,

cicatrizante și gastrice,

acțiune antiseptică și decongestivă anorectal,

tonic capilar.Intern

Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic al copiilor.Extern

Are multiple întrebuințări sub formă de cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite afecțiuni : arsuri, hemoroizi, răni, dureri de gât, diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare, conjunctivite, calmează tenurile înroșite și iritate.

Nuferi Albi De Deltă

Este o plantă ierboasă perenă, cu dimensiuni între 1-2m, întâlnită mai ales în apele stătătoare sau lin curgătoare.

Are frunze mari, ovale, cu nervuri dorsale proeminente, pețiol foarte lung, pieloase, plutitoare. Frunzele pot atinge dimensiuni de până la 40 cm/ diametru.

Rădăcina este viguroasă și ramificată, puternic ancorată în mal.

Florile au diametru de până la 15 cm, sunt solitare, cu petale dispuse spiralat de culoare albă (14 - 40 bucati), staminele și pistilul fiind galbene. Florile de nufăr alb apar la începutul lunii iunie până în luna septembrie.

Fructul este sferic, de culoare verde, baciform.

Nufărul alb se folosește în combaterea insomniilor, avand efect sedativ. Frunzele și rizomii contin tanin, fiind folosite în industria pielăriei. Ca resursa turistică, nuferii albi, prin frumusetea lor atrag atentia turistilor din lumea intreagă.

Crizantemă

Crizantemele sunt un gen de flori (Chrysanthemum), format din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est.Genul a fost format din mult mai multe specii în istoria sa, dar acestea au fost separate în mai multe genuri; denumirea genurilor a fost controversată, dar o hotărâre a Codului Internațional de Nomenclatură Botanică din 1999 specifică faptul că specia definitoare a genului este Chrysanthemum indicum. Aceste specii aparținea genului Dendranthema după separarea genurilor.

Genurile care au fost separate de Chrysanthemum sunt: Argyranthemum, Glebionis, Leucanthemopsis, Leucanthemum, Rhodanthemum și Tanacetum.

Speciile genului Chrysanthemum sunt plante perene, ierboase, care cresc până la 50–150 cm înălțime, cu frunze adânc crestate și flori mari, de culori diverse.

Aceste plante servesc drept hrană pentru larvele unor specii de fluturi.Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere "orașul crizantemă". Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un "Festival al Fericirii" dedicat florii.

Floarea a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și -anthemon, însemnând floare.Cultivarea crizantemelor se poate realiza și în țara noastră, acestea nu s-au adaptat pe deplin climatului de aici. De aceea crizantemele trebuiesc ținute la temperaturi cuprinse între 7-14 grade Celsius. Solul trebuie să fie afânat, bogat în minerale și ușor drenabil iar vasul în care vor fi plantate trebuie sa fie destul de larg și adânc pentru a asigura spațiul necesar bunei fixări și dezvoltări. Atunci când sunt păstrate pentru a trece peste iarnă, se vor uda atat cât este nevoie, cât să nu se usuce pământul, excesul de apă putând provoca moartea florii.