Lăcrămioarea

Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o specie de plante erbacee, perene prin rizom, încadrate în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Anterior, planta se afla în familia Liliaceae sau Convallariaceae. Mai este denumită și mărgăritar, dumbrăvioară, clopoțele sau iarba Sfântului Gheorghe.

Există trei subspecii care au fost considerate specii diferite de unii botaniști:

*Convallaria majalis var. keiskei - în China și Japonia, cu fructe roșii și flori în formă de castron.

*Convallaria majalis var. majalis - în Eurasia, cu petalele albe.

*Convallaria majalis var. montana - în SUA, cu o dungă verde pe nervura principală a petalelor florilor.Tulpina este înaltă de 15-25 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervatură arcuată. La capătul tulpinii se află o inflorescență simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens și plăcut mirositoare. Fructele sunt bace sferice, de un roșu aprins.Poate fi întâlnită în păduri de foioase, tufărișuri, lunci, regiuni deluroase și de câmpie din Europa, nordul Asiei și America de Nord.

Planta preferă umbra parțială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuști pot forma un covor. Sunt de efect în zone umbrite, unde puține alte plante cresc. Are nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească.Principalele substanțe active sunt :

glicozide toxicecu acțiune cardiotonică: convaloatoxină, convalozidă, convaltoxol

saponozide: convalarină, convalamarină

acizi diverși

esențe parfumate

carbonat de calciu

mici cantități de ulei volatil sunt prezente în flori.Infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se pot folosi numai sub control medical pentru tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și amețelilor, având totodată și efecte diuretice. Orice autoterapie este contraindicată, planta fiind extrem de toxică.