Zambila

Zambila, iacintul, sau Hyacinthus orientalis, este o plantă, perenă, care este originară din Orientul Mijlociu, însă s-a răspândit în toată lumea. Ea face parte din ordinul Asparagales. Iacintul este o plantă perenă, decorativă. Poate atinge 40 cm în înălțime. Frunzele sunt sunt alungite, cu o lungime de 25 - 30 cm. Florile sale pot avea cele mai diverse culori: purpuriu, violet, alb, roz, piersic, albastru, rosu, galben si portocaliu, grupate câte 5 - 10. Bulbul are până la 10 cm. Înflorește primăvara. Are nevoie de un sol umed, cald. Zambilele au fost aduse, ca si lalelele dealtfel, din Grecia si Asia Mica. Zambilele se dezvolta bine pe locuri insorite, pe soluri fertile, bine drenate. Se uda putin iar dupa ce acestea infloresc se inceteaza udatul!

 Se planteaza prin bulbi , ca sa iasa zambiluta anul viitor, insa daca doriti zambile din seminte, va trebui sa aeteptati cca 5 sau 6 ani. Zambilele sunt apreciate pentru parfumul lor intens, bulbii lor fiind foarte scumpi acum cateva sute de ani si deaceea erau pastrati in casele oamenilor foarte bogati ca drept trofeu al bogatiei acestora. Zambilele se planteaza in luna octombrie intr-un loc insorit, cu pamant bogat in substante nutritive. Bulbii se planteaza la 15 cm adancime si tot la 15 cm distanta unul de altul. Daca nu cumva pamantul este deja foarte uscat, nu e nevoie sa udati florile dupa plantare. Zambilele pot fi plantate si in ghivece tinute in apartamente. Pentru a incetini inflorirea, mutati zambilele in locuri ferite de soare direct.

Hortensia( Hydrangea hortensis)

Hortensia este o plantă cu flori foarte răspândită în China şi Japonia, dar des întâlnită şi la noi în ţară. Înfloreşte vara şi iubeşte puţină umbră. Soarele prea puternic păleşte şi decolorează florile, care sunt de obicei rozalii sau albăstrui. Florile durează câteva săptămâni, iar dacă nu au contact cu soare prea puternic, până la o lună şi jumătate!

Denumirea ştiinţifică este Hydrangea hortensis.Genul hydrangea cuprinde mai multe specii de plante floricole întâlnite în parcuri şi grădini în locuri semiumbrite. Ele pot fi cultivate şi în sere, în ghivece cu înflorire în perioada de primăvară. Florile sunt originare din China şi Japonia. Numele îi provine din greacă (hydor= apă şi angeion = vas) În multe ţări este considerată o floare tradiţională pentru Paşte şi Ziua Mamei. Franţa este primul producător mondial de hortensia cu cele peste 7 milioane de ghivece produse anual. Cultura Hortensiei:

Înmulţirea prin seminţe a hortensiei se face numai în lucrările de ameliorare. Înmulţirea prin drajoni si marcotaj se utilizează pe scară redusă. În unităţile de producţie hortensia este înmulţită prin butaşi. Butaşii se fac din vârfurile de creştere. Perioada optimă pentru butăşire este februarie-iunie.

Plante Carnivore

Nepenthes - 2 - Speciile din Borneo

Borneo este o insula marea in sud-estul Asiei. Cu o suprafata de 750.000 km patrati este a treia ca dimensiune din lume. Suprafata insulei este dominata de ses, dar muntele cu inaltimea cea mai mare este Muntele Kinabalu (4100 m),aflat in nordul insulei. Acest munte, mai mult decat oricare alt loc in lume, este asociat in permanenta cu Nepenthes. Tipurile de vegetatie importante in Borneo includ padurile tropicale de ses, padurile de mlastina, padurile tropicale de munte, si pajistile alpine. Borneo detine una dintre cele mai vechi paduri tropicale, si lipsa tulburarilor exterioare a facut ca timpul sa-i dea ocazia vietii de a se dezvolta in forme uimitoare. Se estimeaza ca numarul de plante infloritoare din Borneo sa fie in jur de 15.000.

Ar fi prostesc sa incerc sa descriu fiecare specie, in parte, de Nepenthes prezenta in Borneo. In schimb voi furniza un numar mic de particularitati a celor mai importante specii. Cei interesati in amanunt trebuie sa parcurga cartea lui Charles Clarke - Nepenthes of Borneo.

Nepenthes albomarginata

Banda alba de pe ulcoriul acestei specii, aparent, serveste la atragerea termitelor. Iubeste termitele. Cea mai comuna culoare este verde, forme mai rare sunt verzi sau negre.

Nepenthes ampullaria

Capacul acestei plante nu fereste ulciorul de ploaie, dar acest lucru este pozitiv datorita faptului ca, aparent, plantei ii plac frunzele moarte si ramuricile la fel de mult cat ii plac insectele. Culoarea cea mai intalnita este verde.

Nepenthes bicalcarata

Faimoasa pentru nectarul prezent pe o portiune in forma de dinti, aceasta specie produce carcei care servesc drept case pentru furnici. Furnicile ii intorc favorul atacand gargaritele care ar putea dauna frunzelor. Speciile de ses sunt de la verde la rosu, cele de munte sunt galbene sau portocali, uneori verzi.

Nepenthes boschiana

O sursa de controversa si confuzie, considerata de Clarke ca include si N. borneensis, desi Jebb & Cheek (1997) nu sunt de acord. Folosind perspectiva lui Clarke, specia se gaseste doar in Gunung Besar.

Nepenthes burbidgeae

O specie foarte frumoasa, cu pete si avand culoarea alb ca baza. Distributia sa se restrange la Muntele Kinabalu si  Muntele Tambuyukon.

Nepenthes campanulata

S-a crezut ca a fost disparuta atunci cand singurul ei site a fost distrus, dar a fost gasit un nou site. Aceasta specie ciudata nu are peristom.

Nepenthes chaniana

O specie foarte paroasa, galbena, ce se gaseste in Sabah.

Nepenthes clipeata

Gasita doar pe stancile de granit din Gunung Kelem. Exista sanse mari sa dispara.

Nepenthes edwardsiana

Cred ca aceasta este specia cea mai frumoasa, datorita peristomului ornamental ca si N. burbidgeae, se gaseste doar pe Muntele Kinabalu si Muntele Tambuyukon.

Nepenthes ephippiata

Este o specie groteasca, datorita capacului ciudat care arata ca un organ de animal bolnav. Uitati-va la o poza si veti intelege.

Nepenthes faizaliana

Inrudita de aproape cu N. boschiana and N. stenophylla (si sursa de controverse). Se gaseste doar in muntii Gunung Mulu in Sarawak.

Nepenthes fusca

Se gaseste des in Borneo.

Nepenthes glandulifera

Foarte asemanatoare cu N. pilosa.

Nepenthes gracilis

O specie relativ mica, complet iertatoare la erorile de cultivare, o alegere excelenta pentru propietarii de terariumuri.

Nepenthes hirsuta

O specie verde, fara nimic spectaculos, distribuita in partea de vest a insulei.

Nepenthes hispida

O specie similara cu N. Hirsuta. Daca cele doua specii sa fie considerate separat e controversat.Brunei.

Nepenthes hurrelliana

Posibil o specie rezultata prin hibridizarea N. fusca si N. veitchii. Gasita in Sarawak, Brunei, si Sabah.

Nepenthes lowii

O planta care produce ulcioare superioare care, aparent, captureaza excrementele pasarilor.

Nepenthes macrophylla

O planta foarte frumoasa. Adoptand perspectiva lui Clake, ea se gaseste doar pe Muntele Trus Madi (Sabah).

Nepenthes macrovulgaris

O planta cu ulcioare mici si indesate. Gasite pe Muntele Silam, Muntele Kinabalu, si Muntele Nambuyukon.

Nepenthes mapuluensis

La inceput s-a crezut ca se gasesc doar in Gunung Ilas Mapulu (Kalimantan Timur), dar apare si in alte parti.

Nepenthes mirabilis

Cea mai raspandita specie din gen.

Nepenthes muluensis

Asemanatoare cu N. tentaculata, usor de distins doar dupa ulcioarele superioare. Se gaseste in Gunung Mulu, Gunung Murud, si Bukit Batu Lawi.

Nepenthes murudensis

Aparent un hibrid gasit in Gunung Murud.

Nepenthes northiana

Gasita doar pe dealurile de sud din Kuching.

Nepenthes pilosa

O planta verde ce se gaseste doar in partea centrala a insulei.

Nepenthes platychila

O planta cu peristomul fin.

Nepenthes rafflesiana

Remarcabila datorita varietatii enorme a felurilor de ulcioare, ce includ forme alungite.

Dionaea Muscipula

Dionaea muscipula este o plantă carnivoră care își prinde și își digeră prada, în general insecte. Mai este cunoscută și sub numele de Venus Flytrap. Structura capcanelor este formată din porțiunea finală a frunzelor. Capcana este formată în partea terminala a frunzelor și este declanșată de perișori interiori. Capcana este declanșată de 2 atingeri a terminațiilor nervoase într-un interval de 20 de secunde. Mecanismul de declanșare întârziat este explicat ca o garanție împotriva pierderii de energie inutilă prin prinderea de obiecte fără valoare nutrițională.

Planta poate avea patru până la șapte frunze care iau naștere din tulpina subterană care este de fapt un rizom. Fiecare frunză poate ajunge la o lungime maximă de trei până la șapte centimetri, în funcție de perioada anului; frunzele mai lungi apar de obicei după înflorire. Plantele care aparent au mult mai multe frunze, sunt în general colonii care au apărut prin diviziunea rozetelor subterane. Se cultiva în sere și se poate folosi ca plantă de apartament.

Macul De Câmp

Caractere de recunoaştere : Erectă, înaltă de 20-90 cm, cu tulpini numeroase ; rădă­cina : pivotantă, albicioasă. Tulpina : ade­sea ramificată, cu peri deşi, erecţi, aspri ; frunzele : foarte păroase, cele bazale neregulat penat-sectate, peţiolate, cu numeroşi dinţi pe margine ; cele tulpinale sesile, mai reduse, lobate sau dinţate ; flori : solitare, pe un peduncul lung şi păros, formate din 2 sepale mari, cu dia­metrul pînă la  10  cm, verzi,  păroase,caduce, 4 petale roşii intens cu sau fără pată la bază, iar în centrul florii numeroase stamine înconjurînd ovarul ; fruct : capsulă pînă Ia 2 cm terminată cu un disc stelat ; în interior numeroase seminţe reniforme, brun-închise.

 Materia primă: Flores Rhoeados - petale de culoare roşu-violet, cu sau fără pete negre la bază. Miros specific, gust amărui, mucilaginos.

Ecologie şi răspîndire : Plantă tipică ca buruiană de semănături, mai ales la cereale, puţind fi intîlnită şi în mirişti, marginea drumurilor şi a căilor ferate. Creşte numai in lumină directă, suportînd tempera­turi ridicate. Faţă de sol nu are pretenţii deosebite faţă de textură, crescînd şi pe soluri argiloase sau nisipoase, cere însă să fie bogate şi cu mult calciu.

Altitudinal se întîlneşte în zona de cimpie şi deal, putîndu-se recolta în toate judeţele din aceste zone. Datorită erbicidării culturilor, aria macului de cîmp se restrînge şi bazinele sînt fluctuante. Experimental au fost făcute si culturi.

MACUL DE GRĂDINĂ (Papaver somniferumL.)

Este o plantă ierboasă a cărei tulpină ajunge pînă la 1 m înăl­ţime, ramificandu-se numai în partea ei superioară. Frunzele de la baza tulpinii sunt lung peţiolate, cele de pe tulpina mijlocie scurt peţiolate şi cele din partea superioară a tulpinii sunt lipsite de peţiol. Florile — cate una pe o ramură — sunt mari, de culoare albă, roză sau roşie, uneori chiar violetă. Fructul este o capsulă ovoidă tur­tită, acoperită cu un căpăcel (ca o pălărioară), la baza căreia se află nişte pori, prin care pot fi scuturate seminţele din interior. Aceste seminţe sunt mărunte, negre-cenuşii, bogate în ulei şi au un gust plăcut aromat. Planta se cultivă pentru utilizări alimentare, medicinale şi chiar ornamentale.

Panseluță

Panseluța de câmp, barba împăratului, catifeluța sau trei-frați-pătați (Viola tricolor - L.) este o floare sălbatică de origine europeană, care crește în toate anotimpurile. A fost introdusă în America de Nord, unde s-a răspândit pe vaste teritorii și este cunoscută ca Johnny Jump Up (deși numele este folosit pentru a denumi și alte specii similare precum Panseaua galbenă). Este progenitoarea panselei cultivate și din acest motiv este numită și Pansea sălbatică; înaintea dezvoltării panselei cultivate, "Pansea" era denumirea alternativă pentru specia sălbatică.

Panseluța este o plantă de dimensiuni mici, care crește pe tulpină, atinge cel mult 15 cm în înălțime, cu flori care au un diametru de aproximativ 1.5 cm. Crește pe pajiști și în regiuni pustii, mai ales pe pământ acid sau neutru. De regulă crește în locuri parțial umbroase și înflorește din aprilie până în septembrie. Florile pot fi purpurii, albastre, galbene sau albe.

 Ele sunt hermafrodite și fertile, polenizate de albine.Cum sugerează și numele, panseluța are o lungă istorie de folosire în medicina naturistă. A fost recomandată ca tratament în tratarea epilepsiei, astmului, bolilor de piele și exemelor. Are proprietăți expectorante, fiind folosit astfel în tratamentul bronșitei și a tusei convulsive. Este de asemena diuretic, ceea ce duce la folosirea sa în tratarea reumatismului și a cistitei.

Florile au fost de asemenea folosite pentru producerea vopselei galbene, verzi și verzui-albăstrui, în timp ce frunzele sunt folosite în producerea un indicator chimic.

Cu mult înainte de dezvoltarea panselelor cultivate, panseluța a fost asociată cu gândul în "limbajul florilor", de regulă prin denumirea sa alternativă de pansea (de la francezul "pensée" - gând): în consecință citatul Opheliei din opera lui William Shakespeare Hamlet, "Acolo sunt pansele, sunt pentru gânduri". Ceea ce Shakespeare avea în minte erau panseluțele, nu panseaua de grădină de azi.

Shakespeare face o referire mai directă la Panseluță în Visul unei nopți de vară. Oberon îl trimite pe Puck să adune "o mică floare sălbatică" pe care fetele o numeau "Iubire-în-trândăvie". Motivul lui Oberon este că a deviat o săgeată trimisă de Cupidon, destinată unei "vestale drepte, încoronată de vestici" (se presupune că este vorba de Regina Elisabeta I) pentru a cădea peste planta "înainte albă precum laptele, acum purpurie ca rana dragostei". Oberon susține că zeama panseluței, "pe pleoapele dorminde așezată, va face bărbat sau femeie să iubească la nebunie următoarea persoană pe care o va vedea." Dotați cu astfel de puteri, Oberon și Puck controlează soarta mai multor personaje din piesă, pentru a da nota dramatică și comică a piesei.Panseluța are un număr mare de nume colocvii alternative, de până la 200.

Ghiocelul (Galanthus L.)

Ghiocelul (Galanthus L.) este un gen de plante bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii.

Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus nivalis).

Ghioceii nu trebuie confundați cu două plante asemănătoare, lușca (Leucojum vernum) și ghiocelul bogat (Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari și au toate cele șase petale de aceeași mărime, deși unele specii de Galanthus au segmentele interioare de aceeași mărime cu cele exterioare.Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de 15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție de specie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară.Răspândirea se face prin bulbi, fie prin diviziunea atentă a lor când planta este matură, fie prin mutare când planta este în hibernare, imediat după ce frunzele se ofilesc; se poate răspândi și prin semințe.

Există numeroase varietăți de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus 'Flore Pleno'), care diferă în principiu prin mărime și floare și prin perioada de înflorire cu flori duble. anunta sosirea primaverii.

Lăcrămioarea

Lăcrămioara (lat. Convallaria majalis) este o specie de plante erbacee, perene prin rizom, încadrate în genul Convallaria, familia Ruscaceae. Anterior, planta se afla în familia Liliaceae sau Convallariaceae. Mai este denumită și mărgăritar, dumbrăvioară, clopoțele sau iarba Sfântului Gheorghe.

Există trei subspecii care au fost considerate specii diferite de unii botaniști:

*Convallaria majalis var. keiskei - în China și Japonia, cu fructe roșii și flori în formă de castron.

*Convallaria majalis var. majalis - în Eurasia, cu petalele albe.

*Convallaria majalis var. montana - în SUA, cu o dungă verde pe nervura principală a petalelor florilor.Tulpina este înaltă de 15-25 cm, încadrată de două frunze mari, eliptice, cu nervatură arcuată. La capătul tulpinii se află o inflorescență simplă. Florile sunt albe, cu peduncul scurt, intens și plăcut mirositoare. Fructele sunt bace sferice, de un roșu aprins.Poate fi întâlnită în păduri de foioase, tufărișuri, lunci, regiuni deluroase și de câmpie din Europa, nordul Asiei și America de Nord.

Planta preferă umbra parțială sau totală. Plantate sub copaci sau arbuști pot forma un covor. Sunt de efect în zone umbrite, unde puține alte plante cresc. Are nevoie de umiditate permanentă pentru ca frunzele să nu se îngălbenească.Principalele substanțe active sunt :

glicozide toxicecu acțiune cardiotonică: convaloatoxină, convalozidă, convaltoxol

saponozide: convalarină, convalamarină

acizi diverși

esențe parfumate

carbonat de calciu

mici cantități de ulei volatil sunt prezente în flori.Infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se pot folosi numai sub control medical pentru tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și amețelilor, având totodată și efecte diuretice. Orice autoterapie este contraindicată, planta fiind extrem de toxică.

Orhideele (Orchidaceae)

Astăzi orhideele exotice pot fi găsite in orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din habitatul lor natural. Mentalitatea modernă de a beneficia zilnic de lucruri create artificial influențează și domeniul orhideelor: majoritatea oamenilor preferă hibrizi creați în laboratoare pe criteriul aspectului comercial și nici nu se gândesc la faptul că natura a creat perfecțiuni pe alte criterii. 

Ne îndreptăm cu pași rapizi spre capcana creării unei lumi paralele, uitănd de unde provenim: din natură. Datorită tehnologiei genetice ne putem "bucura" de orhidee artificial create ca ființe vii în locul celor oferite de mama natură.In cresterea lor trebuie sa se tina cont de anumite lucruri pentru a beneficia de toata frumusetea lor. Astfel, pe parcursul perioadei de vegetatie activa, orhideele trebuie fertilizate de doua ori pe luna pentru a le asigura o crestere optima.

Orhideele au devenit o pasiune pentru mulți entuziaști care au format chiar și cluburi care se ocupă cu creșterea plantelor, protecția lor și organizarea de întâlniri și expoziții.     Îngrijirea:  Transplantarea, care se face la interval de 2-4 ani, este determinată de degradarea substratului ca urmare a udărilor la care este supus ce antrenează tașarea lui; în această situație rădăcinile nu au aer și nu pot respira. Îngrășămintele se aplică la orhidee numai dacă este asigurată lumina corespunzătoare, căldura și apa la nivelul solicitat de specie.

În timpul sezonului rece, fertilizarea se întrerupe total la speciile de orhidee care sunt în repaus sau se rărește (o data pe lună) în concordanță cu diminuarea proceselor de creștere și evident a udărilor.    Boli și daunatori:

Virozele se manifestă pe frunze sub formă de pete neregulate sau dungi, la început galbene, care apoi evoluează spre necrozare; pentru prevenirea virozelor se recomandă distrugerea insectelor care sunt vectorii bolii și sterilizarea uneltelor cu care se lucrează, cu o soluție naturală de fosfat trisodic sau apă de var cu un pH foarte ridicat.

Putregaiurile negre sunt larg răspândite; simptomele apara la baza plantei și pe rădăcini, părțile atacate înnegrindu-se, prezentând adesea o margine galbenă; tăierea părților atacate și tratarea cu fungicide sunt absolut necesare.

Putregaiurile bacteriene se manifestă prin apariția de pustule mari pe frunze, urmate de un putregai moale pe toată suprafata lor; trebuie tăiate imediat părțile atinse de boală pentru a se evita contaminarea plantelor vecine, iar pe tăieturi se aplică o pudra de hidroxid de cupru. Se scade ușor temperatura și umiditatea relativă pentru a se diminua extinderea bolii.

Lapte Demachiant Cu Castravete

Lapte demachiant cu castravete - cosmetice naturale Laptele de castravete împrospătează și tonifică pielea matură, eliberând-o de impuritățile zilei și pregătind-o pentru restul îngrijirilor.

 Ingrediente: 1/2 castravete, 40 ml apă de trandafir și 30 ml glicerină. Se rade castravetele pe răzătoarea fină și se stoarce zeama împreună cu celelalte ingrediente într-o sticlă închisă la culoare, se agită bine și se păstrează la rece. Se va folosi în decursul unei săptămâni.

Mușețel (Matricaria chamomilla)

Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o inăltime între 20 și 60 cm. și mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine conic și gol la interior, ceea ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile recoltate de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În țara noastră are o mare arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile nisipoase ușoare.Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a doua uară în septembrie.

 Momentul cel mai prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea înflorescențelor au petalele marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire, florile au cel mai mare conținut în ulei esențial. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai pe timp însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iunie.Antiinflamatoare,

antiseptice,

analgezice,

antihistaminice,

cicatrizante și gastrice,

acțiune antiseptică și decongestivă anorectal,

tonic capilar.Intern

Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic al copiilor.Extern

Are multiple întrebuințări sub formă de cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite afecțiuni : arsuri, hemoroizi, răni, dureri de gât, diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare, conjunctivite, calmează tenurile înroșite și iritate.

Nuferi Albi De Deltă

Este o plantă ierboasă perenă, cu dimensiuni între 1-2m, întâlnită mai ales în apele stătătoare sau lin curgătoare.

Are frunze mari, ovale, cu nervuri dorsale proeminente, pețiol foarte lung, pieloase, plutitoare. Frunzele pot atinge dimensiuni de până la 40 cm/ diametru.

Rădăcina este viguroasă și ramificată, puternic ancorată în mal.

Florile au diametru de până la 15 cm, sunt solitare, cu petale dispuse spiralat de culoare albă (14 - 40 bucati), staminele și pistilul fiind galbene. Florile de nufăr alb apar la începutul lunii iunie până în luna septembrie.

Fructul este sferic, de culoare verde, baciform.

Nufărul alb se folosește în combaterea insomniilor, avand efect sedativ. Frunzele și rizomii contin tanin, fiind folosite în industria pielăriei. Ca resursa turistică, nuferii albi, prin frumusetea lor atrag atentia turistilor din lumea intreagă.

Crizantemă

Crizantemele sunt un gen de flori (Chrysanthemum), format din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est.Genul a fost format din mult mai multe specii în istoria sa, dar acestea au fost separate în mai multe genuri; denumirea genurilor a fost controversată, dar o hotărâre a Codului Internațional de Nomenclatură Botanică din 1999 specifică faptul că specia definitoare a genului este Chrysanthemum indicum. Aceste specii aparținea genului Dendranthema după separarea genurilor.

Genurile care au fost separate de Chrysanthemum sunt: Argyranthemum, Glebionis, Leucanthemopsis, Leucanthemum, Rhodanthemum și Tanacetum.

Speciile genului Chrysanthemum sunt plante perene, ierboase, care cresc până la 50–150 cm înălțime, cu frunze adânc crestate și flori mari, de culori diverse.

Aceste plante servesc drept hrană pentru larvele unor specii de fluturi.Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere "orașul crizantemă". Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un "Festival al Fericirii" dedicat florii.

Floarea a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și -anthemon, însemnând floare.Cultivarea crizantemelor se poate realiza și în țara noastră, acestea nu s-au adaptat pe deplin climatului de aici. De aceea crizantemele trebuiesc ținute la temperaturi cuprinse între 7-14 grade Celsius. Solul trebuie să fie afânat, bogat în minerale și ușor drenabil iar vasul în care vor fi plantate trebuie sa fie destul de larg și adânc pentru a asigura spațiul necesar bunei fixări și dezvoltări. Atunci când sunt păstrate pentru a trece peste iarnă, se vor uda atat cât este nevoie, cât să nu se usuce pământul, excesul de apă putând provoca moartea florii. 

Floarea de colț

Floarea-reginei, sau floarea-de-colț, (Leontopodium alpinum Cass.) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae.Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 - 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 - 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată din până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori.

Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Prioada de înflorire este iulie - august.Crește în munți calcaroși în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stâncării. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933  și ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.

Sunătoarea

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră și înaltă până la 1m. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile, oval-eliptice, glabre și conțin numeroase pungi secretoare, dând impresia că prezinta puncte translucide (când sunt examinate prin transparență), de unde și denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în vârful tulpinii și ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale și 5 petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înflorește din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă ovală.

Produsul vegetal folosit: părțile terminale (de 20-30 cm) înflorite (Herba Hyperici)

Principii active: derivați antracenici (hipericină, pseudohipericină), ulei volatil, flavonozide având ca aglicon hiperina, acizii cafeic și clorogenic, tanin.

Acțiune farmacologică: datorită hipericinei și pseudohipericinei, uleiului volatil și taninurilor produsul are acțiune antiseptică, astringentă și cicatrizantă. Flavonozidele sunt răspunzătoare de acțiunea vasodilatatoare și hipotensivă. Acizii clorogenic și cafeic explică proprietățile antiinflamatoare și colagoge ale plantei.

Amarilis -(Crinul roșu)

Crinul Amaryllis este o planta cu bulbi mari si rotunzi, fiecare bulb avand o dimensiune de 5-10 cm in diametru. Acestia au mai multe straturi din care pornesc frunzele ascutite, verzi, lungi de aprox. 30-50 cm si groase de 2-3 cm., dispuse pe doua randuri.

 Frunzele apar toamna sau primavara devreme - in regiunile mai reci si se usuca si cad la sfarsitul primaverii, cand bulbii intra in stare de repausAmaryllis belladonna se inmulteste prin separarea bulbilor si chiar divizarea celor mari, la perioade de 3-4 ani, odata cu transplantarea.. tarziu, fiecare bulb produce unul sau doi pedunculi lipsiti de frunze, avand in varf  un manunchi de 2-12 flori, in forma de palnie. Fiecare floare are un diametru de 6-10 cm si dispune de 6 tepale (trei sepale externe,  trei petale interne, toate prezentand elemente comune).

Culoarea obisnuita a florilor este alba, acestea prezentand ramificatii rosu-aprins. Totusi, culorile naturale de roz sau purpuriu sunt cel mai des intalnite la aceste plante. Denumirea populara "crinul de iarna" provine de la modalitatea de inflorire - in momentul in care isi pierde frunzele.

Narcisa

Narcisa (genul Narcissus) este un gen originar din nordul Africii, regiuni mediteraneene și Europa Centrală, circa 32 specii erbacee, bulboase.

Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

• Bulbul este ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguleț, globulos-piriform, gros-piriform.
• Frunzele sunt lat-liniare, puțin canaliculate, glaucesceate, cilindrice, ascuțite la vârf sau ensiforme.
• Florile sunt, în funcție de specie, mici (miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu petale albe și coronulă galbenă sau cu coronulă galbenă cu margine roșie etc, cu sau fără miros, cu tulpină unifloră sau multifloră. Elementele florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai mult sau mai puțin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori 
  • înguste, dispuse în formă de raze-farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai puțin bilobate.
• Fructul este o capsulă.Se înmulțește prin divizarea bulbilor și , mai rar, prin semințe.Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri, grădini, ca flori tăiate și la ghivece în pământ argilo-nisipos, bogat în humus, expus la soare.Pe timp de iarnă se forțează ușor.