Orhideele (Orchidaceae)

Astăzi orhideele exotice pot fi găsite in orice florărie, dar din păcate cele autohtone dispar rapid din habitatul lor natural. Mentalitatea modernă de a beneficia zilnic de lucruri create artificial influențează și domeniul orhideelor: majoritatea oamenilor preferă hibrizi creați în laboratoare pe criteriul aspectului comercial și nici nu se gândesc la faptul că natura a creat perfecțiuni pe alte criterii. 

Ne îndreptăm cu pași rapizi spre capcana creării unei lumi paralele, uitănd de unde provenim: din natură. Datorită tehnologiei genetice ne putem "bucura" de orhidee artificial create ca ființe vii în locul celor oferite de mama natură.In cresterea lor trebuie sa se tina cont de anumite lucruri pentru a beneficia de toata frumusetea lor. Astfel, pe parcursul perioadei de vegetatie activa, orhideele trebuie fertilizate de doua ori pe luna pentru a le asigura o crestere optima.

Orhideele au devenit o pasiune pentru mulți entuziaști care au format chiar și cluburi care se ocupă cu creșterea plantelor, protecția lor și organizarea de întâlniri și expoziții.     Îngrijirea:  Transplantarea, care se face la interval de 2-4 ani, este determinată de degradarea substratului ca urmare a udărilor la care este supus ce antrenează tașarea lui; în această situație rădăcinile nu au aer și nu pot respira. Îngrășămintele se aplică la orhidee numai dacă este asigurată lumina corespunzătoare, căldura și apa la nivelul solicitat de specie.

În timpul sezonului rece, fertilizarea se întrerupe total la speciile de orhidee care sunt în repaus sau se rărește (o data pe lună) în concordanță cu diminuarea proceselor de creștere și evident a udărilor.    Boli și daunatori:

Virozele se manifestă pe frunze sub formă de pete neregulate sau dungi, la început galbene, care apoi evoluează spre necrozare; pentru prevenirea virozelor se recomandă distrugerea insectelor care sunt vectorii bolii și sterilizarea uneltelor cu care se lucrează, cu o soluție naturală de fosfat trisodic sau apă de var cu un pH foarte ridicat.

Putregaiurile negre sunt larg răspândite; simptomele apara la baza plantei și pe rădăcini, părțile atacate înnegrindu-se, prezentând adesea o margine galbenă; tăierea părților atacate și tratarea cu fungicide sunt absolut necesare.

Putregaiurile bacteriene se manifestă prin apariția de pustule mari pe frunze, urmate de un putregai moale pe toată suprafata lor; trebuie tăiate imediat părțile atinse de boală pentru a se evita contaminarea plantelor vecine, iar pe tăieturi se aplică o pudra de hidroxid de cupru. Se scade ușor temperatura și umiditatea relativă pentru a se diminua extinderea bolii.

Lapte Demachiant Cu Castravete

Lapte demachiant cu castravete - cosmetice naturale Laptele de castravete împrospătează și tonifică pielea matură, eliberând-o de impuritățile zilei și pregătind-o pentru restul îngrijirilor.

 Ingrediente: 1/2 castravete, 40 ml apă de trandafir și 30 ml glicerină. Se rade castravetele pe răzătoarea fină și se stoarce zeama împreună cu celelalte ingrediente într-o sticlă închisă la culoare, se agită bine și se păstrează la rece. Se va folosi în decursul unei săptămâni.

Mușețel (Matricaria chamomilla)

Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o inăltime între 20 și 60 cm. și mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine conic și gol la interior, ceea ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile recoltate de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În țara noastră are o mare arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile nisipoase ușoare.Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a doua uară în septembrie.

 Momentul cel mai prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea înflorescențelor au petalele marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire, florile au cel mai mare conținut în ulei esențial. Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai pe timp însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iunie.Antiinflamatoare,

antiseptice,

analgezice,

antihistaminice,

cicatrizante și gastrice,

acțiune antiseptică și decongestivă anorectal,

tonic capilar.Intern

Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic al copiilor.Extern

Are multiple întrebuințări sub formă de cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite afecțiuni : arsuri, hemoroizi, răni, dureri de gât, diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare, conjunctivite, calmează tenurile înroșite și iritate.

Nuferi Albi De Deltă

Este o plantă ierboasă perenă, cu dimensiuni între 1-2m, întâlnită mai ales în apele stătătoare sau lin curgătoare.

Are frunze mari, ovale, cu nervuri dorsale proeminente, pețiol foarte lung, pieloase, plutitoare. Frunzele pot atinge dimensiuni de până la 40 cm/ diametru.

Rădăcina este viguroasă și ramificată, puternic ancorată în mal.

Florile au diametru de până la 15 cm, sunt solitare, cu petale dispuse spiralat de culoare albă (14 - 40 bucati), staminele și pistilul fiind galbene. Florile de nufăr alb apar la începutul lunii iunie până în luna septembrie.

Fructul este sferic, de culoare verde, baciform.

Nufărul alb se folosește în combaterea insomniilor, avand efect sedativ. Frunzele și rizomii contin tanin, fiind folosite în industria pielăriei. Ca resursa turistică, nuferii albi, prin frumusetea lor atrag atentia turistilor din lumea intreagă.

Crizantemă

Crizantemele sunt un gen de flori (Chrysanthemum), format din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae, native Asiei și Europei de nord-est.Genul a fost format din mult mai multe specii în istoria sa, dar acestea au fost separate în mai multe genuri; denumirea genurilor a fost controversată, dar o hotărâre a Codului Internațional de Nomenclatură Botanică din 1999 specifică faptul că specia definitoare a genului este Chrysanthemum indicum. Aceste specii aparținea genului Dendranthema după separarea genurilor.

Genurile care au fost separate de Chrysanthemum sunt: Argyranthemum, Glebionis, Leucanthemopsis, Leucanthemum, Rhodanthemum și Tanacetum.

Speciile genului Chrysanthemum sunt plante perene, ierboase, care cresc până la 50–150 cm înălțime, cu frunze adânc crestate și flori mari, de culori diverse.

Aceste plante servesc drept hrană pentru larvele unor specii de fluturi.Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere "orașul crizantemă". Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un "Festival al Fericirii" dedicat florii.

Floarea a fost adusă în Europa în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys-, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și -anthemon, însemnând floare.Cultivarea crizantemelor se poate realiza și în țara noastră, acestea nu s-au adaptat pe deplin climatului de aici. De aceea crizantemele trebuiesc ținute la temperaturi cuprinse între 7-14 grade Celsius. Solul trebuie să fie afânat, bogat în minerale și ușor drenabil iar vasul în care vor fi plantate trebuie sa fie destul de larg și adânc pentru a asigura spațiul necesar bunei fixări și dezvoltări. Atunci când sunt păstrate pentru a trece peste iarnă, se vor uda atat cât este nevoie, cât să nu se usuce pământul, excesul de apă putând provoca moartea florii. 

Floarea de colț

Floarea-reginei, sau floarea-de-colț, (Leontopodium alpinum Cass.) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium Cass., familia Asteraceae.Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 - 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Dacă în România planta ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 - 80 cm. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată din până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori.

Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Prioada de înflorire este iulie - august.Crește în munți calcaroși în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stâncării. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933  și ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.

Sunătoarea

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră și înaltă până la 1m. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile, oval-eliptice, glabre și conțin numeroase pungi secretoare, dând impresia că prezinta puncte translucide (când sunt examinate prin transparență), de unde și denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în vârful tulpinii și ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale și 5 petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înflorește din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă ovală.

Produsul vegetal folosit: părțile terminale (de 20-30 cm) înflorite (Herba Hyperici)

Principii active: derivați antracenici (hipericină, pseudohipericină), ulei volatil, flavonozide având ca aglicon hiperina, acizii cafeic și clorogenic, tanin.

Acțiune farmacologică: datorită hipericinei și pseudohipericinei, uleiului volatil și taninurilor produsul are acțiune antiseptică, astringentă și cicatrizantă. Flavonozidele sunt răspunzătoare de acțiunea vasodilatatoare și hipotensivă. Acizii clorogenic și cafeic explică proprietățile antiinflamatoare și colagoge ale plantei.

Amarilis -(Crinul roșu)

Crinul Amaryllis este o planta cu bulbi mari si rotunzi, fiecare bulb avand o dimensiune de 5-10 cm in diametru. Acestia au mai multe straturi din care pornesc frunzele ascutite, verzi, lungi de aprox. 30-50 cm si groase de 2-3 cm., dispuse pe doua randuri.

 Frunzele apar toamna sau primavara devreme - in regiunile mai reci si se usuca si cad la sfarsitul primaverii, cand bulbii intra in stare de repausAmaryllis belladonna se inmulteste prin separarea bulbilor si chiar divizarea celor mari, la perioade de 3-4 ani, odata cu transplantarea.. tarziu, fiecare bulb produce unul sau doi pedunculi lipsiti de frunze, avand in varf  un manunchi de 2-12 flori, in forma de palnie. Fiecare floare are un diametru de 6-10 cm si dispune de 6 tepale (trei sepale externe,  trei petale interne, toate prezentand elemente comune).

Culoarea obisnuita a florilor este alba, acestea prezentand ramificatii rosu-aprins. Totusi, culorile naturale de roz sau purpuriu sunt cel mai des intalnite la aceste plante. Denumirea populara "crinul de iarna" provine de la modalitatea de inflorire - in momentul in care isi pierde frunzele.

Narcisa

Narcisa (genul Narcissus) este un gen originar din nordul Africii, regiuni mediteraneene și Europa Centrală, circa 32 specii erbacee, bulboase.

Termenul de narcisă vine de la mitul frumosului tânăr Narcis din mitologia greacă, care s-ar fi îndrăgostit de chipul său. Legenda spune că floarea a apărut la moartea sa, chiar pe mormântul său.

• Bulbul este ovoid, rotund, piriform, piriform-lunguleț, globulos-piriform, gros-piriform.
• Frunzele sunt lat-liniare, puțin canaliculate, glaucesceate, cilindrice, ascuțite la vârf sau ensiforme.
• Florile sunt, în funcție de specie, mici (miniatur), până la circa 10 cm diametru, tubuloase sau coronate, simple sau involte, albe sau galbene, cu petale albe și coronulă galbenă sau cu coronulă galbenă cu margine roșie etc, cu sau fără miros, cu tulpină unifloră sau multifloră. Elementele florale: 6 stamine, perigon compus din foliole mai mult sau mai puțin asemănătoare, ovate, oblonge sau uneori 
  • înguste, dispuse în formă de raze-farfurie, din centrul lor ridicându-se un tub sau un inel numit coronulă, antere mai mult sau mai puțin bilobate.
• Fructul este o capsulă.Se înmulțește prin divizarea bulbilor și , mai rar, prin semințe.Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri, grădini, ca flori tăiate și la ghivece în pământ argilo-nisipos, bogat în humus, expus la soare.Pe timp de iarnă se forțează ușor.

Lalelele

Lalelele cresc cel mai bine în locurile pline de soare sau parţial umbrite. Nu le place absolut deloc excesul de apă. Ca urmare a acestuia, bulbii vor putrezi. Clasificarea lalelelor a fost dificilă pentru specialişti, dar două criterii au fost unanim recunoscute: după perioada de înflorire şi după forma florilor.După ce florile au trecut, este bine să le îndepărtezi, dar să nu scoţi încă bulbii.

 Aceştia pot fi scos abia după ce s-au uscat şi frunzele. Trebuie să ai grijă să păstrezi bulbii peste vară în locuri bine aerisite şi la temperaturi de 20-22 grade Celsius. Dacă nu ai unde să-i păstrezi, îi poţi lăsa în acelaş loc, fără să-i mai scoţi, dar nu mai mult de trei,patru ani (bulbul „fuge“ în adâncimea solului, iar florile vor fi din ce în ce mai mici şi-şi vor pierde din calităţile decorative). Lalelele nu pot fi decât admirate, pentru că ele trebuiau plantate astă toamnă. Intervalul optim pentru acest lucru este septembrie-octombrie, când se plantează la o adâncime de opt-zece cm. Ele au nevoie de perioada de frig de peste iarnă tocmai pentru a ne putea răsplăti cu flori primăvara. 

Garoafa

Garoafa este o planta perena care infloreste pe tot parcursul anului. Cultura garoafelor se mentine de la unu pana la doi ani. O planta este capabila sa produca de la 10-20 de flori pe an. Garoafele se inmultesc prin semințe sau prin butasi. Atat calitatea semintelor de garoafa cat si a butasilor de garoafa este foarte importanta pentru succesul unei culturi de garoafe. 

Semanatul garoafelor se poate realiza in lunile decembrie si februarie in functie de conditiile atmosferice. Daca cultivarea garoafelor se va intarzia atunci si inflorirea acestora va fi intarziata. Garoafele infloresc la aproximativ cinci luni dupa ce a fost pusa samanta in pamant sau a fost plantat butasul.

Lumina este foarte importanta pentru dezvoltarea normala a garoafei. Insuficienta de lumina duce la alungirea tulpinei garoafei, intarzierea formarii bobocului si la aparitia unor flori mici cu putine petale. Garoafa este iubitoare de lumina si ii sunt favorabile zilele lungi. Totusi vara este indicat ca garoafele sa fie acoperite pentru a fi ferite de cantitatile mari de lumina rosie pentru ca planta sa se dezvolte normal si sa nu scada numarul florilor. Pentru ca bobocul sa se formeze, temperatura trebuie sa fie de 7-80C pe timpul noptii. Daca aceasta scade sub 50C planta va stagna si nu va mai forma boboci.

Dioxidul de carbon este foarte important pentru fotosinteza plantei. De accea daca garoafa este cultivata in sere aceste trebuie aerisite constant. Neglijarea aerisirii serelor va duce la o productie redusa de flori. Aceasta neglijenta apare in special iarna cand se doreste mentinerea caldurii. Iarna aerisirea trebuie sa se faca la pranz aproximativ un sfert de ora sau 20 de minute. Pentru a mentine caldura iarna in sere se mai poate practica si o alta solutie si anume arderea de combustibili. Aceasta metoda are anumite avantaje. Folosirea ei poate duce la sporirea productiei, imbunatatirea calitatii florilor si obtinerea de flori intr-un timp mai scurt. Incepand cu luna mai pana in toamna daca garoafele sunt crescute in sere atunci aerisirea se va face prin lasarea ferestrelor de aerisire deschise continuu. 

Bobocitul garoafelor, una dintre cele mai importante operatiuni dar si cea mai costisitoare se efectueaza cu scopul de a obtine o floare mare pe fiecare tija. Aceasta operatiune se efectueaza numai de catre persoane instruite in acest sens pentru a nu se afecta cultura. Bobocitul la unele specii de garoafe se face prin inlaturarea bobocilor laterali atunci cand bobocul principal are circa 15 mm, iar la alte specii de garoafe se inlatura bobocul principal atunci cand acesta are circa 3-4mm si se lasa bobocii secundari pentru a se dezvolta uniformi si a inflorii simultan. La fel ca si copilitul aceasta operatiune se repeta de cate ori si este necesara pe tot parcursul culturii. Este bine ca plantele tinere sa fie sustinute de un suport de 14-15 cm inaltime pentru ca planta sa cresca dreapta. Umiditatea este foarte importanta pentru garoafe. Asadar trebuie sa fie asigurata o umiditate permanenta a solului. Dupa fiecare udare la culturile in sera se va aerisi foarte bine spatiul respectiv. Lipsa apei duce la vestejirea garoafei dar si excesul de apa duce la ingalbenirea ei. Apa trebuie sa aiba o temperatura potrivita cand se uda garoafa, fiind indicat a se evita apa din fantani fiindca este foarte rece si dauneaza plantei.

Copilirea garoafei este o operatiune necesara la garoafe si care se va face prin ruperea lastarilor de pe tulpina florii cu exceptia celor de la baza care vor face alte tulpini florale. Aceasta operatiune se va repeta ori de cate ori este necesara in cursul unui an. 

Trandafir

Este un gen de plante perene ornamentale din familia Rosacee, originar din regiunile continentale și subtropicale ale emisferei nordice, cuprinzând peste 200 de specii de arbuști erecți, deseori spinoși.

Se înmulțește atât pe cale sexuată (prin semințe) cât și pe cale asexuată (drajoni, butași, marcotaj, altoire, etc.), în locuri însorite. Preferă soluri cu textură lutoasă, permeabilă, bine drenate, adânc lucrate și bogate în substraturi nutritive. Nu sunt favorabile solurile cu reacție acidă și nici cele cu tendință accentuată spre reacție alcalină.Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri și grădini (ca exemplare izolate sau grupate), având o deosebită valoare decorativă.

 Ca flori tăiate se pot folosi în aranjamente florale și în arta buchetieră, fiind foarte apreciate pentru colorit și parfum. Se întrebuințează și pentru extragerea uleiurilor eterice din petale.

Planta tipică are tulpina spinoasă și fructul ca măceșele trandafirului sălbatic, „Rosa canina” care crește sub formă de tufișuri în regiunile aride, cu soluri calcaroase.